Whitney Houston

Mihaela Runceanu, despre muzica internationala a anilor '80

Mihaela Runceanu a fost o artista a carei muzica a invins timpul si un profesor de canto de elita pentru ca a avut profesori de elita si pentru ca in preferintele muzicale ale artistei se numarau voci cu adevarat deosebite si de valoare ale vremii. 

Dintre celebritatile preferate din muzica internationala, Mihaela Runceanu avea o admiratie deosebita pentru Whitney Houston, dar ii placeau si Tina Turner, Stewie Wonder sau Eros Ramazzoti...

In anii '80 Whitney Houston era o voce care reusea sa cucereasca posturile de radio si de televiziune americane, precum MTV, care nu dadeau sanse prea mari muzicii traditionale gospel sau soul sa se afirme. Ca si Michael Jackson, Whitney Houston a invins prejudecatile legate de artistii de culoare ce existau la acea vreme in industria muzicala americana si a rasturnat topurile vremii cu inflexiunile melodioase si calde din muzica traditionala gospel. De partea ei a fost poate si destinul, pentru ca s-a nascut intr-o familie cu traditie si faima in muzica, si amintim aici doar faptul ca Aretha Franklin era nasa ei. 

Eu am auzit prima oara numele lui Whitney Houston intr-un interviu radio al Mihaelei Runceanu, candva prin anii 1980. Intrebata ce artisti din muzica internationala ii plac, Mihaela Runceanu spunea ca remarcase in mod special stilul si registrul lui Whitney Houston, deosebit fata de ceea se canta si se promova in muzica in mod obisnuit la acea vreme. Mihaela recunostea cu mandrie ca intotdeauna va avea de invatat de la marile voci din muzica internationala, si poate de aceea, chiar ea prin muzica pe care a cantat-o si prin elevii pe care i-a crescut, a adus muzicii usoare romanesti un aer de prospetime.

Whitney Houston | 9 august 1963- 11 februarie 2012

Continuare articol >>

Noapte de basm

Nu stiu daca exista povesti si ne-povesti, dar sigur exista un timp al spiridusilor care rasar din scanteile focului ce sfaraie in soba, pe aceleasi acorduri cu viscolul ce-si taraie pasii prin noapte. 

Mihaela Runceanu, Noapte de basm

In jocul luminand al flacarilor din soba, umbra pisicii care toarce ghemuita in visare luneca pe perete, invaluie bradutul impodobit din colt strecurandu-se printre ramuri. Apoi umbra se alungeste catre ochiul fumuriu al ferestrei, priveste afara si in sezlongul bunicii de langa soba incepe povestea ... 

Prin vuietul infricosator al viscolului, Omuletul de Zapada din ograda, inghetat si uimit, se inclina catre rasarit fredonand povestea lui Mos Craciun si a renilor sai fermecati.

Oare Mos Craciun aduce daruri si oamenilor reci de zapada sau doar oamenilor calzi din ne-zapada ? Se intreba Omuletul de Zapada cel rece si uimit. Daca oamenii reci de zapada ar primi si ei daruri, ca si oamenii calzi de ne-zapada, si-ar dori sa primesaca o palarie noua si un fular ? sau un morcov mai mandru? o matura mai aratoasa? 

Omuletul de Zapada din ograda licarea singur in noaptea de basm ... mai bine ar primi in dar o poveste...

Continuare articol >>

Clasici din muzica usoara romaneasca

N-am mai ascultat de ceva vreme muzica Mihaelei Runceanu si inca nu am curaj sa ma uit la videoclipuri sau sa ascult slagare romanesti celebre in care Mihaela isi canta bucuriile si tristetile, indoielile sau sperantele...

Mihaela e insa pretutindeni, in aer si in clipe ce "amintiri trezesc", astfel incat mi-a mai ramas cate ceva neintinat din spiritul ei viu si adevarat ca fiecare zi ce luneca spre asfintit si apoi rasare din nou.

La o emisiune televizata de muzica, dupa cateva serii in care s-au cantat slagare celebre in engleza, primul concurent care a avut curaj sa cante din muzica usoara romaneasca clasica a ales "De-ar fi sa vii !" al Mihaelei Runceanu. Interpretarea a fost originala, actuala si directa!

Am scris acest articol fara un scop anume si poate fara sensul pe care istoria si fanii l-ar fi intuit, poate doar pentru clipa prezenta si pentru Mihaela, omul care a fost si este dincolo de muzica, istorie, presa, timp sau anotimp etc.

Nu stiu cum m-am indragostit
Muzica: Viorel Gavrila / Text: Roxana Popescu, 1983

Continuare articol >>